LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski afirmă că nu are o relație foarte bună cu cancelarul german Olaf Scholz. Ungaria continuă să sprijine Ucraina

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski afirmă că nu are o relație foarte bună cu cancelarul german Olaf Scholz. Ungaria continuă să sprijine Ucraina

Este a 349-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Liderul ucrainean a prezentat relația sa cu Germania ca fiind una plină de suișuri și coborâșuri. Acesta a afirmat că trebuie să îl convingă mereu pe cancelarul german să ajute Ucraina deoarece acest lucru este spre binele Europei.

FOTO EPA EFE

UPDATE 05:45 Ungaria va continua să acorde asistență financiară și umanitară Ucrainei

Secretarul de stat pentru comunicare internațională Zoltan Kovacs, a transmis pe rețelele de socializare că Ungaria susține încetarea imediată a focului. De asemenea, Ungaria i-a promis lui Zelenski că va continua să furnizeze asistență financiară și umanitară.

UPDATE 05:00 Polonia închide un important punct de trecere al frontierei cu Belarus

Polonia a decis să închidă un punct important de trecere al frontierei cu Belarus, până la noi ordine. Anunțul a fost făcut de ministrul polonez de interne, Mariusz Kaminsi.

"În interesul major al securităţii statului, am decis să suspend până la noi ordine, începând din 10 februarie a.c., de la ora 12:00, traficul pe la punctul de trecere a frontierei polono-belaruse de la Bobrowniki", a anunţat ministrul Mariusz Kaminski.

Zelenski speră să obțină ce a cerut la Bruxelles

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski speră că i-a convins pe cei aflați la Bruxelles să îi ofere echipamentele militare de care țara sa are nevoie, dar și o aderare rapidă la Uniunea Europeană.

El a afirmat că mai mulțu lideri din UE sunt gata să ajute Kievul cu avioane, însă o astfel de decizie presupune o serie de provocări, potrivit Reuters. Liderul ucrainean nu a spus și care sunt țările care i-ar furniza echipamente militare.

"Europa va fi alături de noi până la victoria noastră. Am auzit de la mai mulţi lideri europeni (...) disponibilitatea de a ne oferi armele şi sprijinul necesar, inclusiv avioanele", a declarat Zelenski.

UPDATE 04:00 Zelenski afirmă că nu are o relație foarte bună cu cancelarul german Olaf Scholz

Liderul ucrainean a prezentat relația sa cu Germania ca fiind una plină de suișuri și coborâșuri. Acesta a afirmat că trebuie să îl convingă mereu pe cancelarul german să ajute Ucraina deoarece acest lucru este spre binele Europei.

"Trebuie să fac presiuni pentru a ajuta Ucraina şi să-l conving constant că acest ajutor nu este pentru noi, ci pentru europeni. Relaţia noastră cu Germania merge în valuri, este în sus şi în jos", a declarat Zelenski, potrivit news.ro .

Atacuri cu drone și rachete lansate de forțele ruse în sudul și estul Ucrainei

Sirenele pentru raiduri aeriene au răsunat în sudul și estul Ucrainei joi seară. Administratorul militar din regiunea Dnipropetrovsk, Serhi, Lisak, a declarat că au fost interceptate drone Shared care se îndreptau spre zonă.

UPDATE 03:00 Zelenski va deschide o conferinţă a miniştrilor sportului privind prezenţa ruşilor la Jocurile Olimpice din 2024

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va lua cuvântul vineri în cursul unei videoconferinţe reunind miniştrii sportului din mai multe ţări privind prezenţa sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, potrivit agenţiei PA, citată de AFP.

Liderul ucrainean, care se va exprima în deschiderea acestei conferinţe organizate de Londra, a cerut în repetate rânduri excluderea sportivilor ruşi şi belaruşi de la următoarele Jocuri Olimpice, lansând din nou un apel în săptămâna aceasta la "apărarea Cartei Olimpice".

De la invazia Ucrainei de către Rusia în urmă cu aproape un an, sportivii ruşi şi belarusi au fost excluşi de la majoritatea competiţiilor internaţionale, dar Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) acţionează de săptămâni întregi pentru ca aceştia să poată participa la Jocurile Olimpice din 2024 sub drapel neutru.

Regatul Unit, susţinător fervent al Ucrainei încă de la începutul războiului, a criticat poziţia CIO, la fel ca multe alte state europene, printre care Cehia, Islanda, Norvegia, Suedia sau chiar Polonia.

"Trebuie să cerem CIO să demonstreze că valorile olimpismului înseamnă ceva. Trebuie să fim clari că există consecinţe la această invazie ilegală", a declarat ministrul britanic al sportului, Lucy Frazer, citată de agenţia de presă AP.

UPDATE 00:00 Macron consideră imposibilă livrarea de avioane ''în următoarele săptămâni''

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat în cursul nopţii de joi spre vineri, că avioanele de vânătoare solicitate de Ucraina nu vor putea "în niciun caz" să fie "livrate în următoarele săptămâni", adăugând că preferă arme "mai utile" şi "mai rapide", notează AFP.

"Nu exclud absolut nimic", a declarat preşedintele francez în faţa presei la Bruxelles despre livrările de avioane de vânătoare.

Dar "asta nu corespunde nevoilor de astăzi", a estimat el, la finalul unui summit european în prezenţa omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski.

De-a lungul turneului său european miercuri şi joi, preşedintele ucrainean a insistat că ţara sa are nevoie de avioane de vânătoare pentru a pune capăt războiului dus de Rusia, potrivit Agerpres.

Preşedintele Macron a afirmat că "discuţia sa foarte aprofundată şi foarte precisă" cu Volodimir Zelenski miercuri, la Paris, a evidenţiat că prioritatea ar trebui să fie "de a face totul pentru a ajuta (Ucraina) să reziste în săptămânile următoare" şi de a "efectua operaţiunile utile în primăvara-vara dacă vrem să putem desfăşura ulterior acţiuni diplomatice în paralel".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

4 Așa o fi?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă